Răspund obosit la
șoaptele revoltate ale frunzelor din ramuri…
strigă
ploaia cu tunete
în albastrul nopții
gândurile,
precum lanțuri imense, vechi rotocoale cuprinse-n lacate grele…
frunze… și sex morbid în orașe
prin camere râncede a morală ieftină.
frunze…
și trist realizezi
că nu mai este spectacolul vieții noastre
ci suntem actorii neînțelesurilor altor personaje
…departe…aproape imaginare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu