A venit iar toamna..

insa e toamna demult in sufletul meu,,, oare toamna de frunze ruginii?, oare de melancolie?, oare de atata poezie ce ne inconjoara,,, un lucru e cert, ai aparut tu si inima mea mea a plecat in tarile calde la tine, pentru ca in tarile calde inima e bine si chiar daca sunt seri sau zile surprinzator de reci, nu e ca aici...Unde e iubirea acolo toate relele sunt antibiotice.Unde e iubirea se naste un nou univers. Unde este iubirea numai Dumnezeu stie ce putere face sa se nasca un continent...Pe aici a venit toamna din nou in vizita ca in fiecare an, capricioasa cu garderoba scumpa, cu ceatza romantica in diminetzi grele, dulci si amare ca fructele sale poate si in nopti feerice cu felinare de oras sau de stele, cu ploi reci ce-ti curg pe grumaji si-ti spala fatza imputzita de realitate...E toamna, iar,, capricioasa ca pe aici.

Moliere se intoarce

dintr-o misiune speciala din Iad si constata ca in lunga sa incursiune, timpul se duce si se-ntoarce pe acceasi bucla a greselilor triste…noi si proxenetismul familiilor noastre ce perpetuam o incovoiere in moravuri anciene a persoanei noastre...,,fisurand fix prin asfaltul Sodomei si Gomorei prototipul ce inlocuie modelul de pana acum al basmelor noastre clasice. Iar replica fostelor Ilene Cosanzene de acum e < Bun venit pe taramul tristetii a carui regina sunt, drag soldat al luptelor de sub fustele muierii,stimat pezevenghi al vremurilor ciunge si tie, , si tie si tie, mai draga, furiciosule…>

Pagini de istorie

In copilarie, vara sau toamna tarziu, lunca raului mirosea a pietris spalat repede de valurile mici si grabite, a ierburi coapte de soarele amiezii si a vietuitoarele tufisurilor verzi. Uneori ne racoream picioarele in apa galbena de la nisip si gaseam cu degetele, mici izvoare suind repede catre soare…. Din copilarie parintii nostri ne-au aratat cu intelepciune cum sa ne ajutam la nevoie si sa ne sprijinim reciproc renuntand chiar la sine cand e in nevoie celalalt, cu incredere.Aceasta lume si regulile ei nescrise de urmasii lui Barabas i-au si ne-au facut deopotriva sa ne pierdem uneori sensul , poate am fost luati de valul ei, de rautate, insa undeva straluceste mereu, fara sa stim, responsabilitatea fata de aceasta viata frumoasa. In fond ,dincolo de multe detalii urate, pe Pamant oglindim adesea nedreptatea faptelor celor ce ne asupresc si ne fac viata grea din sadism si satanism convins si nu pentru ca nu ar avea cu ce sa traiasca si am avut intotdeauna increderea ca in intunericul mintii lor se va aprinde luminita rusinii de faptele lor. Aceasta face ca simplitatea pe care o acceptam ca stil de viata sa ne faca foarte frumosi, invidiati si vanati cu inconstientza.

Grotescul nu paraseste nici secolului 21

Inca zmeul papa merele coapte din gradina imparatului in fiecare an, Inca viata privata este publica in mod automat prin nesimtirea abuzului in serviciu, Inca exista sclavie, Inca octogenari pipaie fete, Inca exista MUNCA FORTATA PRIN TEMBELISMUL CELOR CE NU LE AJUNGE Inca EXPLOATAREA, Inca mi se ridica cate un etaj la casa din ceruri cu fiecare an, Inca mi se coboara un etaj la casa din Iad, Inca nu mi se permite ordinea pe Pamant, Inca avem mintea setata sa auda numai prostii, Inca ni se omoara copiii, Inca ni se nasc tristeti… Inca Praslea cel Voinic e sub bocancul septagenarului ce nu s-a saturat sa-i hartzuiasca aleasa...

De va fi sa mor

De va fi sa mor De va fi sa mor in chip nedrept, Calaule, vei cobori in iad sa cauti Eul meu, fara sa vrei, caci Soarta celui care pleaca atarna greu de gatul celui ce i-o ia, oricum. Tot mai triste vorbe ma-nconjor Si disperarea face cerc in juru-ne Sunt suflete ce pier usor la adierea ghearei lacomiei. Ca un Prometeu mancat De viu, se asterne noaptea peste tot. De va fi sa mor in chip nedrept, Calaule, vei cobori in iad sa cauti Eul meu, fara sa vrei, caci Fara ca sa stii, aceasta este legea firii si a vietii din Mereu.

Alegorii, evident.

Cand inserarea se coboara lin peste zbuciumul zilelor lasand un abur rece sa pluteasca in noi...cand luam 3 cioburi din spargerile surde si le aruncam peste cap pentru a scoate din context conturarea puzzelului din coarnele caprei vecinului...cand facem si desfacem frenetici treburile interminabile condimentate cu sargul personalitatii indispensabile...Doamne, cum ne mai provocam niste sperieciuri trezindu-ne temporar pe margini de prapastii, doar pentru a relua procesiunea imbecila de mai devreme!...la nesfarsit.

Fraged

Cand inca tanar, te-arunca valul in peisajul feudal al cate unui timp prezent, unde doar zeii sunt spectatori si gusta neinvitati din dulceatza de tine pregatita, tu mergi,apoi,iar, daca ti-ai lins ranile pe taramuri unde pastelurile sentimentelor nu au ajuns sa-ti fie cunoscute si pune-ti semnatura fara sa zgarii, descopera-te si arata-te lumii ca sa te sfasie, ca sa aibe de unde te vedea ca invii fara sa stii, tot tu, tentatie frageda, vulnerabila ce faci sa anticipeze fiarelor saliva trosnetului verde sub colti cand te-nsfaca...se cheama erezie sau candoare e febra, boala sau blestem? Un Celalalt, ramas ca in oglinda, incepe sa-ti curga printr-o vena si scrii pe orizontul inca nevazut inceputuri fantastice...

Cand ploua...

Ploaia este frumoasa mai ales toamna cand ti se lipesc frunzele de noroiul strans pe talpa incaltarilor, dupa ce ai alergat grabit in cateva reprize, ca sa termini treburile zilei... cand ploua poti picta bujoi in ulei, stampe cu trandafiri salbatici, scuturati in luna mai, nuduri de barbat intoarse obosit in cearsafuri... ceainicuri de portelan si coji de lamai, cirese, oale sparte de lut, cand ploua, bei cafea si scrii teme, nu ai timp sa plangi odata cu vremea, iti agati in perete amintirea, zambind.

In poieni cu luna.

Te iubesc
Pentru ca zbori !
Și inca mai sovai,
si-ti gasesc privirea
Prin mintile mele,
In poieni cu soare si
In poieni cu luna.
Pentru ca ma cauti,
Inveti sa mergi si
..prin intuneric..
te intrebi,
iti amintesti,
taci,
si-mi vorbesti,
printre ganduri aglomerate…
te iubesc.

Frunzele toamnei ma dor

Pastrez intre file de carte
Inca neingalbenite forme
de toamna…
Din cele cu inimi frante pe margini,
insangerate, cazute,
Dar care te ridica,
Zimtate de foarfeci suparate,
Sau verde rasfrante isteric…

Frunzele toamnei ma dor
si nu stiu sa plang
sau n-am timp
cand toamna prin frunze,
pahare,copii,strigate,
dorm,verde si galben,
move povesti si andrele cu ate,
file de carti si zgomote arse,
si nori, si polei,si galagioase
nevoile multi, ciorapii lor,
si iarna...
nu am timp sa mor.