Tara, ţara vrem ostasi, soarecele si pisica, leapsa sau mai bine telefonul fara fir.

Cand jocurile din copilarie nu mai sunt jocuri la maturitate, insa regasesti cu stupoare reprezentarile şi terminatiile lor stilizate in formele activitatilor curente, nu se mai pune problema unor nostalgii… insa distorsionarile respective te ajuta sa intelegi “adevarata valoare” a lucrurilor... Sub impulsul unei analize lapidare, evident, si lipsite de staruinta si continut, personal, ma intreb in mod insistent si retoric daca, nu cumva urmatoarele jocuri ale copilariei cu titlu inspirat din actualitate, “Preceptele unei başicuţe”, “Iau eu ciolanul tau, desi nu am ce face cu el, insa nu cumva sa ajungi sa faci ce fac eu”,“Iubire de pisda, “Parasuta care nu reusea sa cuprinda in intinderea sa intreg universul” si etc, si evident ceea ce presupune derularea lor, vor intarzia cu inca un secol aparitia dinosaurilor, pentru ca in cazul acesta am reusi sa sarim direct in era necunoscuta a periculoaselor gandurilor acide ce imprastie foc.