Grotescul nu paraseste nici secolului 21

Inca zmeul papa merele coapte din gradina imparatului in fiecare an, Inca viata privata este publica in mod automat prin nesimtirea abuzului in serviciu, Inca exista sclavie, Inca octogenari pipaie fete, Inca exista MUNCA FORTATA PRIN TEMBELISMUL CELOR CE NU LE AJUNGE Inca EXPLOATAREA, Inca mi se ridica cate un etaj la casa din ceruri cu fiecare an, Inca mi se coboara un etaj la casa din Iad, Inca nu mi se permite ordinea pe Pamant, Inca avem mintea setata sa auda numai prostii, Inca ni se omoara copiii, Inca ni se nasc tristeti… Inca Praslea cel Voinic e sub bocancul septagenarului ce nu s-a saturat sa-i hartzuiasca aleasa...

De va fi sa mor

De va fi sa mor De va fi sa mor in chip nedrept, Calaule, vei cobori in iad sa cauti Eul meu, fara sa vrei, caci Soarta celui care pleaca atarna greu de gatul celui ce i-o ia, oricum. Tot mai triste vorbe ma-nconjor Si disperarea face cerc in juru-ne Sunt suflete ce pier usor la adierea ghearei lacomiei. Ca un Prometeu mancat De viu, se asterne noaptea peste tot. De va fi sa mor in chip nedrept, Calaule, vei cobori in iad sa cauti Eul meu, fara sa vrei, caci Fara ca sa stii, aceasta este legea firii si a vietii din Mereu.

Alegorii, evident.

Cand inserarea se coboara lin peste zbuciumul zilelor lasand un abur rece sa pluteasca in noi...cand luam 3 cioburi din spargerile surde si le aruncam peste cap pentru a scoate din context conturarea puzzelului din coarnele caprei vecinului...cand facem si desfacem frenetici treburile interminabile condimentate cu sargul personalitatii indispensabile...Doamne, cum ne mai provocam niste sperieciuri trezindu-ne temporar pe margini de prapastii, doar pentru a relua procesiunea imbecila de mai devreme!...la nesfarsit.

Fraged

Cand inca tanar, te-arunca valul in peisajul feudal al cate unui timp prezent, unde doar zeii sunt spectatori si gusta neinvitati din dulceatza de tine pregatita, tu mergi,apoi,iar, daca ti-ai lins ranile pe taramuri unde pastelurile sentimentelor nu au ajuns sa-ti fie cunoscute si pune-ti semnatura fara sa zgarii, descopera-te si arata-te lumii ca sa te sfasie, ca sa aibe de unde te vedea ca invii fara sa stii, tot tu, tentatie frageda, vulnerabila ce faci sa anticipeze fiarelor saliva trosnetului verde sub colti cand te-nsfaca...se cheama erezie sau candoare e febra, boala sau blestem? Un Celalalt, ramas ca in oglinda, incepe sa-ti curga printr-o vena si scrii pe orizontul inca nevazut inceputuri fantastice...

Cand ploua...

Ploaia este frumoasa mai ales toamna cand ti se lipesc frunzele de noroiul strans pe talpa incaltarilor, dupa ce ai alergat grabit in cateva reprize, ca sa termini treburile zilei... cand ploua poti picta bujoi in ulei, stampe cu trandafiri salbatici, scuturati in luna mai, nuduri de barbat intoarse obosit in cearsafuri... ceainicuri de portelan si coji de lamai, cirese, oale sparte de lut, cand ploua, bei cafea si scrii teme, nu ai timp sa plangi odata cu vremea, iti agati in perete amintirea, zambind.

In poieni cu luna.

Te iubesc
Pentru ca zbori !
Și inca mai sovai,
si-ti gasesc privirea
Prin mintile mele,
In poieni cu soare si
In poieni cu luna.
Pentru ca ma cauti,
Inveti sa mergi si
..prin intuneric..
te intrebi,
iti amintesti,
taci,
si-mi vorbesti,
printre ganduri aglomerate…
te iubesc.

Frunzele toamnei ma dor

Pastrez intre file de carte
Inca neingalbenite forme
de toamna…
Din cele cu inimi frante pe margini,
insangerate, cazute,
Dar care te ridica,
Zimtate de foarfeci suparate,
Sau verde rasfrante isteric…

Frunzele toamnei ma dor
si nu stiu sa plang
sau n-am timp
cand toamna prin frunze,
pahare,copii,strigate,
dorm,verde si galben,
move povesti si andrele cu ate,
file de carti si zgomote arse,
si nori, si polei,si galagioase
nevoile multi, ciorapii lor,
si iarna...
nu am timp sa mor.