noi, oamenii, bestiile si creatia!

cati oferim din firul vietii individuale celor care au nevoie, constient sau nu...cati se sting la varsta la care ar trebui sa inceapa sa traiasca, la care altii o iau de la capat sau la care unii considera ca e mai intelept sa-si abandoneze prietenii.. cat de arid ar fi fost peisajul fara creatia acestora sau ce gust ar avea totul sub steagul individualismului exacerbat impus poate de alte vremuri cu denumiri ciudate ... ?..raspunsurile si celelate jumatati de intrebari sunt in noi, ne ramane doar sa le cautam... sau...ne uitam in oglinda... toti suntem aproape la fel... cu unele alternante sau variatii...
viata e o jungla populata de o majoritate covarsitoare de bestii, din ghearele carora ne salveaza numai creatia, zeii sau oamenii, in care alegem la ce modele personale sau profesionale sa ne raportam in drumul sinelui fiecaruia dintre noi, fie ca sunt notorii sau nu, oameni cu bune si cu rele, ingeri sau demoni, fie ca traversam vremuri cel putin ciudate, sub diverse denumiri, cand suntem nevoiti sa facem ce ni se cere cu moarte la tampla...inversand valori, creind poate dezastre..ce ne depasesc sau nu puterea de a face...
O valoare o recunostem cand trezeste si/sau misca ceva in noi. Cautarile mai bune sau mai neputincioase ale fiecaruia dintre noi, ale unora si altora de a ne intelege pe noi sau pe altii ne inscriu in aceeasi arie a incercarilor personale de a ne defini sensul existentei pe care il constientizam sau nu...vorbele pot fi grele sau usoare, usor sau greu de spus ... cati dintre noi pot crede si spune in clipa mortii: Am facut tot ce a depins de mine sa pot pentru noi?...pentru un noi mai bine...

Un anotimp al nopții

Scrisoarea I
Iubirea mea?
Zâne prin vis
deschid o carare
din valuri zbuciumate,
insemnele scriu…
O calauza tresare
prin intuneric ce
Adie-n asteptare de orizonturi
pe altare crepusculare.
Scrisoarea II
O candelă de ceară,
în anotimpul nopții,
Imbratisază verde
în catifeaua ierbii,
Un abur cald de vară,
Contura chipul tău aievea
Ce prelungea alunecarea ferestrei
Țipator de rece,pe asfalt.
Scrisoarea III
Și-apoi, unde
Lungi stepe
suiera tacerea,
în anotimpul nopții,
Cobor si urc trei trepte
Din coardele durerii.
Scrisoarea IV
În rest, iubirea mea,
ca marea in furtună,
Intrebatoare ganduri, în brazde,
Întorc arcuri de strune vechi.
Scrisoarea V
Te-ntreb, dar uit răspunsul,
Sa nu-ti aud plecarea…
Doar galbene petale
Îmi retrăiesc apusuri,
Cobor și urc trei trepte,
în anotimpul nopții.
Cu foșnet de albastru
cu pasul jos de seara
stele în ploaie se astearna…
……………………………………………………..
Epilog
Tot urc și tot cobor din trepte
Cu drag,
pecetluiesc chemarea.
Tot urc și tot cobor din trepte
Cu dor,
Ca sa-ți alung chemarea.
Dar urc și tot cobor din trepte
Cu mirare,
Ca sa-ți cunosc chemarea…

da, a venit toamna...

Peisajul citadin cu alei gatite-n arama,cu pasi grabiti pe mozaicuri de frunze presate-n asfalt cu zile ploiase si cenusii, cu seri oranj in dovleci de basm, cu ceața rece, sinistră și eternă ca de la inceputurile lumii...nu are cum să nu-ti ridice din gulerul esarfei impletite de ațe, curiozitatea sprancenelor ingandurate cu situatiile prezenturilor... Deja stiutele sale personaje, isi tes panzele mai bine sau mai rascroit ale intrigilor: Regele de trefla sau dama de Verde,zanele,Imparatul rosu, eterna Pasarica in variatele sale exemplare, Insecta, Bazaila,Intrebarea,Bursucul, Pupaza, Cotofana, Intrebarea&Raspunsul, Sintagma si etc...ha ha, da! a venit si toamna.Iar tu mi-ai urat buna dimineata...

Nu

Ferestrele albastre se deschideau
In suierul toamnei cu suier.
Notam in jurnal inca un esec
nereusind sa separ timpul de ieri
de cel de azi cu o cadere de pleoapa.
..............................................
Noi uitasem jocul tacerii si vorbeam zgomotos printre soapte
Despre nimicurile lumii.
................................
Noi nu ne mai vorbeam
Gandurile noastre tipau isteric
Si in linistea noptii care nu ne mai apartinea
Lasam cantec de greieri sa izvorasca.

Noi ne vorbeam prin ochiul isteric al zilei

Noi ne vorbeam prin ochiul isteric al zilei,
Compus din umbre duhnind a păcate grele
aflate in treceri fantastice de la grotesc la murdar.

Din cand in cand sensul raspunsurilor ne era intrerupt
de ecourile perseverente..

Ambitioase aceste se personificau si
cadeau...
spargandu-se de cerul ferestrei de zid.

Ele credeau ca se metamorfozeaza,
poate.. chiar asa se intampla!

Cineva isi aprindea din cand in cand o tigara calda si
caldura ei ne crea anatomice nări.

Un astru de dimineață, Un astru de seară

Ca un mic soare care luminează intr-o gaura neagră
te aștept…
Ca un mic soare care luminează în noapte
Unde noaptea esti tu, iubitul meu
Care nu-mi raspunzi
Căutărilor
etern și distant ca întunericul
Sunt un mic soare care luminează intr-o gaura neagră
sau în noapte
printre lingăi ce se gudură
atunci când sunt în avantaj,
iar când ai o zi mai proastă
sar înhăitați la gâtul tău să te răpună…

ce de mai sunt…!
iubitule, și tu…
întuneric de cleștar străbați învecinările
ce mă cuprind
cu murmure sterse de incantatii tribale
sau țipete sfâșietor de înghețate
într-un tot de coșmar.

Frunze

Răspund obosit la
șoaptele revoltate ale frunzelor din ramuri…
strigă
ploaia cu tunete
în albastrul nopții
gândurile,
precum lanțuri imense, vechi rotocoale cuprinse-n lacate grele…

frunze… și sex morbid în orașe
prin camere râncede a morală ieftină.

frunze…
și trist realizezi
că nu mai este spectacolul vieții noastre
ci suntem actorii neînțelesurilor altor personaje

…departe…aproape imaginare.